28 octombrie 2012

Opt momente zălăuane (8)


(Techergheli sălăjene 8)

(c) 2012 Györfi-Deák György


8. O CREASTĂ FORTUNATĂ


Primul releu amplasat deasupra Zalăului a fost cel al televiziunii naţionale. Fiind atât de aproape, cei din cartierul Brădet prindeau programul 1 cu un simplu dipol plasat pe receptorul TV. O legendă urbană susţine că era suficient să se scoată o mână pe fereastră, iar cu cealaltă să se atingă mufa de antenă, ca să se obţină o imagine ireproşabilă. Dar cu ce folos? Nicolae Ceauşescu a dorit să facă economii „la sânge" şi n-a permis difuzarea campionatelor mondiale sau europene de fotbal, aşa că microbiştii au pus mână de la mână, şi-au cumpărat televizoare „Sport", care funcţionau alimentate de la o baterie de automobil, au urcat pe Meseş, au montat pe un catarg improvizat antene tip „fluture" de mare câştig şi s-au instalat în fotoliile pliante, ca să savureze competiţiile transmise de posturile maghiare sau ucrainene. Şi aşa, în vremurile dinainte de Revoluţie, zălăuanii au trăit cu adevărat nişte „nopţi magice", într-un stil imposibil de imaginat azi, în epoca transmisiilor prin cablu optic şi a plasmelor lăţite de-a lungul sufrageriei.

Criticii reproşează autorilor de literatură ştiinţifico-fantastică faptul că n-au prevestit dezvoltarea reţelor celulare de telefonie mobilă. În goana după extinderea cuprinderii teritoriale, companiile specializate s-au repezit să cucerească înălţimile. Azi, numărul stâlpilor de pe Meseş, încărcaţi cu cele mai ciudate „dobe" şi „furci", s-a înmulţit vertiginos. În aval de cele mai vechi echipamente, lângă şosea, unde începe traseul turistic marcat cu banda roşie, există o instalaţie la picioarele căruia se află şi un cuptor de copt pâine. Lemne sunt berechet în jur, iar unii susţin că se pot coace şi vinete în el, dacă se aduce apă potabilă din vale.

Vechiul releu este păzit de câţiva câini, care latră la toţi turiştii, indiferent de sex, religie, naţionalitate, studii, orientare politică sau data de expirare a actului de identitate. Cea mai vitează este căţeluşa Lady, o maidaneză neagră, fără pui. Aud că a încercat să muşte şi cauciucurile bicicletelor de munte care au concurat în cadrul competiţiei Michelin Maraton Zalău. Este o competiţie dură şi solicitantă, cu trei trasee: „Hobby" (30 km), „Race" (54 km) şi „Elite" (94 km). Ici-colo, pe cărare, găsim părţi din semnele reflectorizante montate pe cadrul velocipedelor.

Grosul antenelor se află în zona vechiului turn de pază roman. Tot traseul de creastă este marcat cu panouri mari, viu colorate, întrucât punctele cele mai propice pentru scrutarea depărtărilor au fost folosite şi acum 2000 de ani de străjerii romani, iar companiile telefonice au avut nevoie de o degrevare arheologică „in situ" urgentă. Coborâm către Moigrad. Datorită defrişărilor masive, orizontul s-a lărgit, iar priveliştea este incredibil de frumoasă. Într-o zi senină, se văd Vârşolţul, Periceii, Măgura Şimleului şi chiar mai departe. Dar totuşi aş prefera ca arborii să fi rămas la locul lor şi să scrutez depărtările primăvara devreme ori toamna târziu, când încă ramurile nu sunt înfrunzite.

Cel mai uimitor lucru este microclimatul de la cota 500. Dacă jos, la poale, fierbe asfaltul întins pe bulevard şi sfârâie anvelopele maşinilor, sus, în umbra copacilor de pe creasta muntelui, nici nu se simte canicula. Este atât de plăcut, încât te simţi ca într-una dintre staţiunile de pe ţărmul insulelor „fortunate" (favorizate de soartă), într-un loc unde nu-i nici prea cald, nici prea frig, unde toată lumea trăieşte fericită şi te lasă în pace până când nu dai năvală cu tunul, precum a încercat Horatio Nelson în 1797 şi a păţit-o urât de tot. Aşa, ca să ştiţi de ce statuia din vârful coloanei amplasate în celebrul Trafalgar Square ţine sabia în mâna stângă: braţul drept al amiralului i-a fost smuls de o ghiulea când a atacat portul Santa Cruz de Tenerife. Pacea de pe creasta Meseşului este una dintre cele mai de preţ comori ale Zalăului, păcat că atât de puţini urcă să se bucure de ea. Dumnezeu dă, dar nu bagă în traistă.


Publicată în:
Caiete Silvane nr. 93 / octombrie 2012


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu