Sexy sau feminin?

(c) 2014 - Györfi-Deák György


Juniorul a terminat liceul. Prin natura meseriei de dascăl, am participat la o mulţime de asemenea festivităţi, dar, de această dată, am luat lucrurile mult mai personal. Nici nu-i de mirare, dacă mă gândesc cum a început totul în urmă cu patru ani, când „bobocii” de-a noua şi cei câţiva părinţi ai lor au fost întâmpinaţi de restul elevilor cu superbia insuflată de o aparenţă de maturitate. Ştiam că e o atitudine de faţadă, dar am reţinut ideea că am pătruns într-un spaţiu menit să fractureze legătura dintre generaţii: „Predaţi prospăturile şi căraţi-vă, babalâcilor!”

Am citit în Lévi-Strauss (altul decât Levi Strauss, celebra firmă de blugi) cum decurgea iniţierea tinerilor indigeni de aceeaşi vârstă. Izolarea - în peşteri, colibe sau dumbrave sacre - era cuvântul de ordine. Îi pictau cu alb, îi tatuau, le străpungeau nările şi urechile, îi lăsau să-şi înfrunte latura negativă, precum ucenicul vrăjitor Ged în Earthsea ori Luke Skywalker în mlaştinile din Sistemul Dagobah. Noi îi trimitem la liceu, unde încep singuri să se pudreze, să se tatueze, să-şi facă piercing.

Apare bănuiala că, de fapt, în Timpurile Noi, lucrurile se petrec oarecum invers. Cei tineri se retrag într-un spaţiu al lor ca să scape de privirea critică şi cicăliturile „celor mari”. Un gard, o fereastră zăvorâtă cu gratii, un zid are întotdeauna două laturi. Niciodată nu-i foarte clar cine de cine desparte. Civilizaţiile primitive încearcă să-şi priveze adolescenţii de mediul familiar ca ei să-şi descopere sinele. Noi îi lăsăm să-şi creeze propriul univers şi sperăm să rămânem o parte a acestuia.

La vârsta majoratului, patru ani înseamnă aproape un sfert din viaţă. Şi reprezintă pătrimea cea mai pătimaşă. Aproape adulţi, adolescenţii încearcă să pară cu adevărat maturi. Iar „Ultimul clopoţel”, festivitatea de absolvire a studiilor medii, le oferă cea din urmă ocazie de a arăta mai în vârstă decât sunt cu adevărat. Am navigat pe internet şi am răsfoit albume cu fotografii ale absolvenţilor. Decorul din fundal poate diferi: curtea şcolii, sala de sport, casa de cultură ori chiar teatrul/opera (în cazul oraşelor mai mari). Cei care patru ani de zile au acuzat conducerea că trebuie să poarte uniforme, acum s-au îmbrăcat la fel - altfel, dar la fel. Unii s-au învelit în robe de diferite culori, alţii au particularizat alb-negrul ţinutei festive cu gâtlegăuri roşii, papioane albastre, fulare galben-crom sau alte accesorii, menite să separe mulţimea în grupuri uşor de remarcat şi de recunoscut.

Anul acesta, aici, la noi, o găselniţă plăcută au fost bluziţele tip ie cu imprimeuri florale. Evident, a fost alegerea fetelor; băieţii au preferat să poarte costum şi cravată. Culoarea jupelor a diferit de la o clasă la alta, dar, fără deosebire, toate fustele au fost croite foarte strâns pe trup, spre a evidenţia toate aspectele socotite esenţiale pentru captarea atenţiei ambelor sexe (admiraţia unora, invidia altora). În cazul meu, eforturile au rămas aproape inutile. Am rămas şocat de agresivitatea ţinutei juvenile. Multiplicarea şi exacerbarea stimulilor m-a derutat şi, o recunosc cinstit, m-a obosit vizual.

Salvarea a venit din public. În vreme ce doamnele şi domnii consilieri, inspectori, directori, profesori şi-au rostit spiciurile, am spicuit din mulţime o apariţie încântătoare. Purta o rochie de vară simplă, albastră, fără mâneci, cu bretele. Spre deosebire de jupele domnişoarelor pe cale de a termina liceul, tivul cu volănaşe jucăuşe cobora sub nivelul genunchilor şi se unduia fără ostentaţie, aduna sau lărgea cute în mici rotiri şi legănări, adăuga rochiţei un ritm propriu, definitoriu pentru personalitatea tinerei. Mişcarea pornea din şolduri şi exprima, în mod explicit şi natural, bucuria de a fi prezentă la un eveniment care, practic, n-o implica direct. Dorea să fie drăguţă, nu să epateze; să fie remarcată, dar să nu eclipseze; să încânte, dar să nu concureze. Prin contrast cu uniformitatea ispititoare a absolventelor, menită să transforme vizualul în ceva cât mai tactil, ea se detaşa involuntar de mulţime şi reuşea să ofere o imagine a celei mai încântătoare feminităţi.

Haina îl face pe om, dar o defineşte pe femeie.

Ţinuta sexy reprezintă o culme a eficientizării procedurilor de marketing, recurgerea la un ambalaj strălucitor pentru a vinde cât mai repede marfa, înainte de expirarea termenului de consum. Este o soluţie extremă, una dintre iluziile create prin accelerarea ritmului de viaţă. Deviza societăţii de consum este: „Trăieşte-ţi clipa!” Dar ce înseamnă o satisfacţie momentană faţă de una care durează în timp, uneori chiar o viaţă întreagă? Oare eu-l nostru lăuntric este un produs perisabil? O privesc pe fata în rochie azurie şi primesc pe loc un răspuns. Omul a fost creat femeie şi bărbat. Natura a fost canalizată, polarizată, sexualizată cu un anumit tâlc. Rămâne să-l descopere şi absolvenţii, şi absolventele de acum.

Feminitatea temperează, sugerează, armonizează, completează.

Nu are termen de valabilitate - ea nu expiră, ci respiră.

Şi mă inspiră.


Articol apărut în:
Prăvălia culturală nr.47 / 8 iunie 2014